GreekEnglish (United Kingdom)GermanSpanishItalianRussianRomanianSerbianFrench

Prefață - Cuvânt înainte

 

Prefață

Lucrarea domnului Haralambie K. Skarlakidis intitulată “Sfânta Lumină (Minunea Pogorârii Luminii Învierii de la Mormântul lui Hristos)” este o demonstrație de înaltă erudiție, conjugată cu un efort cu totul excepțional de a aduce la un loc șaptezeci de mărturii istorice întinse de-a lungul a douăs­prezece se­cole (secolul IV – secolul XVI d.Hr.) referitoare la un eveniment esențial al umanității, lumina care vine înaintea Paștelui creștin.

Autorul aduce în fața cititorului o serie de mărturii istorice de mare va­­­loare, puțin cunoscute sau, în cele mai multe cazuri, total necunoscute, cu dorința sinceră de a instrui, de a educa, de a lămuri fără a face din aceasta o simplă acțiune de catalogare, de inventariere. Dorința este de a le pune față în față, de a le compara, de a oferi dincolo de simpla observație portretul mental al epocii, al umanului în general.

Nicio relatare nu ne obligă să credem sau să nu credem. Cititorul este pus să cântărească scrierile istorice conform epocii în care autorii au trăit și nu mutând autorii vechi în actualitate, căci dacă ar proceda astfel, ar falsifica, fără îndoială, trăirea istorică și evenimentul ca atare.

Prin urmare, toate aceste ”secvențe” istorice în care se vorbește de Sfânta Lumină au ca ”actori” personaje din diverse culturi și religii și din această minunată împletire rezultă un tablou istoric multicolor, spectaculos, cu suficient de multe note comune, dar și cu relatări singulare, sporind sentimentul de autenticitate și de universalitate.

Această minunată excursie arheologică în istoria umanității pe care o face autorul – tânăr de altfel – are darul să impresioneze prin tonul sigur al nara­țiunii, prin știința combinării detaliilor semnificative, prin evitarea unei cronologii stricte și inexpresive. Prin tot ceea ce face se simte participarea afectivă și rafinamentul descrierii. Toate amănuntele sunt desfășurate pentru obținerea unui ”tablou”, a unor stări de conștiință care fac să vibreze și pe omul religios (sensibil la astfel de evocări), dar și pe omul nereligios, din prezent, care urmărește demonstrația din perspectiva omului de știință, capabil să comenteze totul statistic și foarte argumentat, eliminând elementul emoțional și individual.

Din lectura volumului, ne punem da seama că autorul, a lucrat și a cer­cetat ani de zile în diverse biblioteci ale lumii pentru a recompune această ”istorie” pierdută a umanității, apelând la colaboratori poligloți, erudiți, oameni de știință, alături de mărturiile personale, încât rezultatul este o lucrare de referință pentru cercetări viitoare.

Este ceea ce numim în termeni tradiționali ”o carte de învățătură”, temeinică, riguroasă, lipsită de pedanteria didactică. Este o carte vie, pentru că mereu cititorul este solicitat să citească și să recitească paginile cărții, des­­­coperind cu încântare oameni, evenimente și epoci.

De o deosebită forță expresivă sânt facsimilele din carte, prin care autorul exemplifică seriozitatea cercetării și punctează admirabil noutatea fiecărei relatări istorice. Așa cum există ”întâlniri” excepționale prin care oamenii își pot schimba destinul, tot așa există și cărți strălucitoare care marchează traseul intelectual al unei generații.

O astfel de carte avem în fața ochilor noștri, când parcurgem cu însuflețire cercetarea erudită a tânărului autor, care nu e nici istoric și nici literat. El este arhitect, ceea ce arată și cartea sa : o ”construcție” caracterizată de inte­ligență, rafinament și un spirit neastâmpărat, aflat mereu în căutarea argumentului, dacă nu decisiv, cel puțin revelator.

La toate cele spuse mai sus se cuvine sa apreciem, în mod deosebit, excelenta iconografie a volumului, cu numeroase reproduceri color, astfel încât parcurgem cu bucurie un volum de excepție, de înaltă calitate estetică. Încă o dată sensibilitatea artistică a autorului se dezvăluie și prin aceste superbe ilustrații.

În mod normal o asemenea cercetare are nevoie de munca unui întreg institut științific cu antrenarea, din plin, a noilor tehnologii de comunicare. Din acest punct de vedere domnul Skarlakidis demonstrează că forța inte­le­c­­tuală individuală depășește orice lucrare colectivă. Cercetarea sa – un unicat – îl obligă pe cititor la diverse reflecții profunde, prin care să își exprime recu­noștința și stima pentru autor.

”Călătoria” sa istorică îl așază definitiv în conștiința noastră. Mulțumiri datorăm și părintelui Ștefan Nuțescu, călugăr român, trăitor în Sfântul Munte Athos, care a trudit la tălmăcirea în limba română și care ne-a oferit un text fluent și plin de semnificații.

Nu în ultimul rând, amintim și munca celor care au vegheat ca textul să sune sărbătorește și în limba română (nota bene : lucrarea beneficiază de traduceri în mai multe limbi străine). E vorba de domnul profesor Apostolos Patelakis de la Școala de Limbi Balcanice din Salonic și de semnatarul acestor rânduri.

Laurențiu Avram
Lector universitar doctor
Facultatea de Litere
Universitatea din București




Cuvânt înainte
 
Venirea Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos în fiecare Sâmbătă Mare este un eveniment minunat şi cinstit în mod deosebit şi care are loc de mai bine de o mie de ani.

În fiecare an, către amiaza Sâmbetei celei Mari, se spune că o Lumină izvorăşte din Mormântul lui Hristos şi aprinde candela numită „neadormită”, care se află în afara Mormântului. În acelaşi timp străluciri alb-albăstrui ale aceleiaşi Lumini se împrăştie înăuntrul Bisericii Învierii, luminând locul şi aprinzând câteva candele şi lumânări ale credincioşilor. Evenimentul acesta este consemnat de mai bine de 17 veacuri. Mărturiile istorice care se referă la el şi sunt consemnate în prezenta lucrare sunt în număr de 70. Ele descriu ceremonia venirii Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în perioada dintre secolele al IV-lea şi al XVI-lea. 

Toate aceste mărturii, într-o impresionantă unanimitate, vorbesc despre o Lumină sau despre un Foc care vine în chip minunat din Cer în faţa mulţimii de credincioşi şi aprinde candela din interiorul gol al Mormântului lui Hristos. Această Lumină se identifică cu Lumina cea mai presus de fire care a strălucit în Mormântul lui Hristos în momentul Învierii Lui. 

Sfânta Lumină s-a arătat pentru prima dată atunci când a avut loc Învierea Dumnezeu-Omului, în seara Sâmbetei celei Mari, în vreme ce începuse, calendaristic, ziua Duminicii Paștilor, la data cea mai probabilă de 5 aprilie a anului 33 d.Hr.1

Astăzi, după două mii de ani, aceeaşi Lumină continuă să se arate în acelaşi loc, în interiorul Mormântului lui Hristos, dar şi în afara lui, în vremea ceremoniei din Sâmbăta Mare.

Scriitorul acestor rânduri a participat la această ceremonie de şaptes­prezece ori. Prima dată, în aprilie 1998, aflându-mă într-un loc foarte întunecos al Bise­ricii Învierii, exact dedesubtul Golgotei, în clipa când s-a arătat Sfânta Lumină am observat nişte străluciri alb-albăstrui împrăştiindu-se prin bi­se­rică şi lumânarea unui credincios aprinzându-se singură înaintea lui. 

Desigur, faptul că o lumânare se aprinde singură stârneşte diferite interpretări, care izvorăsc din judecata şi credinţa fiecăruia. Buna necredinţă faţă de neprevăzutele fenomene supranaturale este absolut necesară şi în deplin acord cu porunca Sfântului Evanghelist Ioan despre probarea duhurilor „dacă sunt de la Dumnezeu”.2 Însă în cazul Sfintei Lumini este vorba despre un fapt care nu este nici neprevăzut, nici temporal, ci care se repetă neîncetat de douăsprezece veacuri în chip evident şi consemnat de istorie.

Pentru mulţi oameni apariţia Sfintei Lumini în fiecare Sâmbătă Mare la Mormântul lui Hristos este o adevărată minune. Pentru alţii nu. Punctele de vedere nu coincid, dar toate sunt respectabile.

Prezenta lucrare nu are drept scop nici să convingă pe cineva despre validitatea minunii, nici să impună vreo părere. Scopul acestui studiu este să consemneze toate acele date şi mărturii care vin din îndepărtatul trecut, dar şi din vremea noastră, astfel încât fiecare să poată aprecia singur minunea.

O deosebită valoare are de asemenea şi strădania pentru abordarea ştiinţifică a întregului subiect. Măsurătorile spectrului radiaţiei electromagne­tice care s-a făcut în jurul Mormântului lui Hristos în Sâmbăta Mare a anului 2008 de către fizicianul rus Dr. Andrei Volkov, prezintă un mare interes şi vor fi menţionate într-un capitol special pe la mijlocul cărţii.

În alte două capitole speciale ale cărții ne vom ocupa cu două probleme de asemenea foarte însemnate: Întâi cu problema autenticității Mormântului actual al lui Hristos, iar în al doilea rând, cu cercetarea formei inițiale pe care a avut-o Mormântul în ansamblul său natural din anul 33 d.Hr. Subsemnatul, asociind o mulțime de date istorice și descoperiri arheologice, și mai presus de toate rezultatele săpăturilor din interiorul Bisericii Învierii care au durat în jur de treizeci de ani, am făcut o serie de reconstituiri ale Mormântului lui Hristos și ale Golgotei (așa cum arătau în anul 33 d.Hr.), care sunt prezentate într-un capitol special în a doua jumătate a cărții.

Cât priveşte partea centrală a prezentei lucrări, aceasta constituie în esenţă o încântătoare călătorie în timpul în care, prin mijlocirea povestirilor şi a mărturiilor zecilor de pelerini, cronografi, cruciaţi, istorici musulmani, închi­­nători creştini şi simplii călători, s-a săvârşit minunea Sfintei Lumini, pe care fie că au trăit-o de aproape, fie că au aflat despre ea de la martori oculari.

Povestirile tuturor acestor oameni constituie miezul prezentei scrieri şi ele ne oferă posibilitatea să călătorim cu gândul multe veacuri în urmă şi să urmărim unele aspecte necunoscute ale celei mai strălucitoare sărbători a Creştinismului: Învierea lui Iisus Hristos şi pogorârea Sfintei Lumini.

Conform clericului Nichita (sec. X) și al medicului persan al-Masihi (sec. X), Sfânta Lumină a început să-şi facă apariţia încă din epoca lui Hristos, imediat după Înălţarea Sa, în fiecare Sâmbăta Mare, fără nicio întrerupere  de-a lungul secolelor.

Istoricul arab al-Masudi și cei trei istorici armeni – Kirakó Gandzaketsi, Simeon Lehatsi și Grigorios Daranagetsi – datează punctul de pornire al minunii în perioada construirii Bisericii Învierii, adică în perioada 326- 336 d.Hr. Cei trei istorici armeni susțin într-un glas că prima personalitate istorică trăitoare a minunii Sfintei Lumini a fost Sfântul Grigorie Luminătorul în jurul anului 330. 

Τrei secole mai târziu, după distrugerea Bisericii Învierii de către perși în anul 614, avem prima descriere istorică clară despre lumina cerească care coboară în Mormântul lui Hristos. În acea epocă nu exista încă o ceremonie specială. Sfânta Lumină se arăta singură, fără să fie citite invocările speciale de către patriarhul ortodox al Cetății. Ceremonia începe să se formeze cu un secol și jumătate mai târziu, mai degrabă în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, însă neapărat înainte de anul 800, așa cum arată Pontificalele de Poitiers. 

De consemnarea acestor mărturii s-au ocupat în trecut numeroşi cercetători. Printre ei merită să-i amintim pe: Johan L. von Mosheim3 (1736), Gustav Klameth4 (1913), Ignaty Kratchkovsky5 (1914), Kallistos Miliaras6 (1934), Μarius Canard7 (1955), Otto Meinardus8 (1962), Francis E. Peters9 (1985), şi episcopul Foticeii, Avxentios10 (1999). Cercetările lui Mosheim sunt impresionante pentru epoca lor, cercetările lui Kratchkovsky sunt şi ele deosebit de preţioase, deoarece au descoperit o mulţime de texte arabe, iar studiul lui Mi­liaras este de asemenea minunat şi vrednic de laudă.

Cu toate acestea, în ciuda scrierilor importante sau a articolelor cercetătorilor mai sus amintiţi, numărul mărturiilor pe care le conţin este relativ mic, în timp ce multe mărturii importante – circa 40 – nu au fost menţio­nate niciodată. În nici una din aceste scrieri nu au fost cuprinse textele originale în latină, arabă, greacă etc., ci numai traducerile lor şi, pe lângă aceasta, nu există nicio referire la provenienţa textelor manuscrise.

 Ocupându-mă cu adunarea diferitelor mărturii nu mi-am putut închipui cât de multe şi cât de importante povestiri au rămas uitate până în zilele noastre. Şi, pentru ca acest lucru să fie bine înţeles, merită să consemnăm că evenimentele impresionante ale anului 1101 – singurul an în care Sfânta Lumină nu s-a arătat în Sâmbăta Mare, ci a doua zi – sunt descrise de nouă cronografi diferiţi. Cu toate acestea, povestirile lor nu au fost incluse niciodată în vreo lu­crare. Dintre aceşti nouă cronografi, cinci sunt francezi, unul german, unul englez, unul italian şi unul armean, iar descrierile lor sunt cu adevărat de mare importanţă, pentru că o istorisire confirmă şi pecetlui­eşte autenticitatea celeilalte. Multe dintre povestiri sunt atât de amănunţit des­crise, încât te duc cu gândul la locul în care s-a săvârşit evenimentul. În esență, „vedem” evenimentele prin ochii acestor cronografi.

Un foarte mare interes prezintă, de asemenea, mărturiile unor eminenţi arabi şi perşi, şi mai ales mărturiile lui Ibn al-Qass şi ale lui al-Biruni, care sunt de o inestimabilă importanţă, deoarece provin de la musulmani, a căror religie se opune acceptării minunii. O impresie deosebită provoacă faptul că musulmanii din Ierusalim, deşi sunt de altă religie, participă cu miile la ce­remonia Sfintei Lumini, acceptă autenticitatea minunii şi duc Lumina cu evlavie la geamiile şi la locuinţele lor, unde o păstrează nestinsă tot timpul anului.

În prezenta lucrare am hotărât să nu includem mărturii contemporane, în afară de câteva cazuri speciale, pentru că, pe de o parte, specificul cărţii este diferit, iar pe de alta, spaţiul pe care l-ar pretinde aceasta ar fi foarte mare. 

Primul meu contact cu totalitatea acestor mărturii mi-a creat multe semne de întrebare şi nedumeriri referitoare la veridicitatea şi autenticitatea lor. Singurul mod de verificare a validităţii lor era căutarea tuturor izvoarelor lor primare, adică a preţioaselor manuscrise în care sunt menţionate, precum şi a primelor lor editări. De asemenea, am considerat necesară consemnarea manuscriselor înseşi în care se cuprind cele mai însem­nate povestiri. Aceste manuscrise se află risipite prin unele din cele mai mari bi­b­lioteci din lume şi adunarea lor constituie o procedură complexă şi de lungă durată. Consemnarea lor, însă, a fost considerată absolut necesară, pe de o parte, ca să nu existe nicio îndoială privind validitatea povestirilor, iar pe de alta, să existe un contact al cititorului cu izvoarele originale ale textelor.

Pentru îndeplinirea acestui scop era absolut necesară, din partea scriitorului, efectuarea unor călătorii în multele şi marile, dar şi micile biblioteci, pentru a căuta manuscrisele şi publicaţiile greu de găsit. Mai concret: British Library din Londra, unde a avut loc cea mai mare parte a cercetărilor, Bibliotecii Naţionale a Franţei, Bibliotecii Vaticanului, Staadbibliothek din Berlin, Bayerische Staadbibliothek din München, Bibliotecii Naţionale a Egiptului din Cairo, Bibliotecii Corpus Christi College din Cambridge, Bibliotecii Universităţii din Darmstadt, Bibliotecii din Ulm-Germania,  Bibliotecii Patriarhiei Grecești din Ierusalim, Bibliotecii din Douai-Franţa şi Bibliotecii Beyazid din Constantinopol.

Mulţumesc călduros Ieromonahului Ştefan Nuţescu de la Schitul Lacu, din Sfântul Munte Athos, care şi-a asumat osteneala traducerii lucrării în limba română, precum şi profesorilor Apostolos Patelakis de la Şcoala de Limbi Balcanice din Salonic şi Laurenţiu Avram, lector univ. dr. la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureşti, care au binevoit să revizuiască textul în limba română.

Skarlakidis Haralambie


1. Răstignirea lui Iisus Hristos a avut loc Vineri, în ajunul Paştelui iudaic, în vremea guvernatorului roman al Iudeii, Ponţiu Pilat (26–36 d.Hr.). În această perioadă de zece ani, ajunul Paştelui a căzut numai de două ori în ziua de Vineri: la 7 Aprilie 30 d.Hr. şi la 3 Aprilie 33 d.Hr. Aşadar, există două date probabile ale Zilei Răstignirii. 

Evanghelistul Luca spune că activitatea Sfântului Ioan Botezătorul a început în al 15 an al domniei împăratului Tiberiu, adică în perioada 19/8/29–19/8/30 d.Hr. Asta înseamnă că activitatea publică a lui Iisus, care a urmat după circa un an, începe în perioada 30-31 d.Hr. Şi fiindcă activitatea publică a lui Iisus a durat circa 2,5–3 ani, singura dată probabilă a Răstignirii Lui este 3 Aprilie, iar pentru Învierea Sa 5 Aprilie 33 d.Hr. Mulţi cronografi bizantini, cum ar fi Ioan Filoponos, Gheorghe Kedrenos, Gheorghe Singhelos, dar şi alte izvoare (Acta Pilati), arată de asemenea că Răstignirea lui Iisus a avut loc în al 19-lea an al domniei împăratului Tiberiu, adică în 33 d.Hr.

2. „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (I Ioan 4, 1-3).

3. J.L. von Mosheim, De Lumine Sancti Sepulchri Commentatio, Helmstadii 1736.

4. G. Klameth, Das Karsamstagsfeuerwunder der heiligen Grabeskirche, Viena 1913.

5. I.J. Kratchkovsky, „«Blagodatny ogon» po rasskazy al-Biruni i drugich musul’manskich pisatelej X-XIII vekov” [„«Sfânta Lumină» potrivit povestirii lui al-Biruni şi a altor scriitori musulmani din secolul al X-lea până în secolul al XIII-lea”], Christiansky Vostok 3, 1915.

6. K.Miliaras, Ιστορική μελέτη περί του Αγίου Φωτός [Studiu istoric despre Sfânta Lumină], Ierusalim 1934.

7. Μ. Canard, „La destruction de l’Église de la Résurrection par le calife Hakim et l’histoire de la descente du Feu Sacré,” Byzantion 35 (1955), p. 16-43.

8. O. Meinardus, „The Ceremony of the Holy Fire in the MiddleAges and Today,” BSAC 16 (1961-62), p. 242-53.

9. Peters, Francis E., Jerusalem: the Holy City in the Eyes of Chroniclers, Visitors, Pilgrims, and Prophets, Princeton 1985.

10. Bishop Auxentios of Photiki, The Paschal Fire in Jerusalem: A Study of the Rite of the Holy Fire in the Church of the Holy Sepulchre, Berkeley 1999.

 
Autentificare





vizitatori
Avem 72 vizitatori online
Rezervați Reverendul Theodore Zissis
Τρόποι πληρωμής
Μπορείτε να επιλέξετε έναν από τους 4 τρόπους πληρωμής:
  1. Με αντικαταβολή
  2. Με κατάθεση σε τραπεζικό λογαριασμό
  3. Με Paypal
  4. Με Πιστωτική κάρτα μέσω Paypal (δεν χρειάζεται να έχετε λογαριασμό στο Paypal)